Gandirea mea nu este un proces, ci un rezultat, un rezidu, un rest. Pasivitatea
a fost pentru mine un ideal de neatins, iar sinuciderea nu a fost sinonim cu negativ!
Dimpotriva.Cu gandul ca exista sinucidere am putut suporta viata si m-am simtit libera.
N-am trait ca un sclav, ci ca un om liber.Sunt pasionata de existenta, afectata de nu-
litate.Am suferit fundamental de plictiseala, intreaga mea viata a stat sub semnul mor-
tii, dar stiu ca nu este anormal sa te gandesti la moarte. As fi vrut sa mor, dar de a-
tata moarte nu am mai avut loc. Am aflat ca a privi moartea in sine, detasata de viata,
este a-ti rata atat viata, cat si moartea.Am facut din moarte o afirmatie a vietii,i-am
convertit abisul intr-o fictiune salvatoare. Voi face din moarte un mod de a muri.
Daca suferinta nu ar fi un instrument al cunoasterii,sinuciderea ar fi obligato-
rie;nefericirea fiind starea poetica prin excelenta. Fericirea este o multumire a clipei,
a trairilor, a progresului, a stadiului in care te afli atunci. Fericire nu poate hrani
dorinta de progres, de evolutie, ci e o inhibare a dezvoltarii, o piedica spre afirmare.
Cu totii am avea datoria sa fim fericiti,dar sunt oameni pentru care fericirea este doar
golul din nefericirea lor. Daca nu putem fi fericiti? Daca nu putem fi fericiti, de ce sa
nu cautam sa ne facem nefericirea creatoare, dinamica si productiva?
